Wizz Air reia planurile de listare datoriră rezultatelor financiare bune obţinute anul trecut şi va iniţia oferta publică în primul trimestru din acest an, se arată în comunicatul emis miercuri de companie.
Veniturile din primele nouă luni ale anului fiscal 2015 (martie-decembrie 2014) au crescut cu 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului fiscal precedent, la 992 de milioane de euro, în timp ce profitul EBITDAR (înainte de dobânzi, taxe, deprecieri, amortizări şi costuri de restructurare) a avansat cu 38%, la 305 milioane de euro.
Numărul de pasageri transportaţi în intervalul martie-decembrie 2014 a urcat cu 18%, la 12,7 milioane.
Wizz Air, care operează o flotă formată din 54 de avioane Airbus A320, este cel mai mare operator low cost din Europa Centrală şi de Est, cu o cotă de piaţă de 37,7% la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut.
Operatorul aerian este activ în 37 de ţări şi deţine 18 baze în zece ţări din Europa Centrală şi de Est. Compania asigură zboruri către 106 destinaţii.
sursa:
http://www.zf.ro/companii/operatorul-aerian-wizz-air-reia-planurile-de-listare-pe-bursa-de-la-londra-13802914
Un comentariu:
asd
Trimiteți un comentariu